Din gramaTEMAtica

Descriere produs

Obsedat de tratate perfecte de geometrie, disperat pina la a visa o pedagogie terapeutica dupa modelul Pedagogului de la Solferino, Vasile Gogea isi slefuieste poemele pina la vecinatatea cu aforismul, calculind cu grija tensiunile, si ne dovedeste ca fantasma armoniei bintuind o lume in declin poate fi fertila . (Ion Muresan, in Domnul Gogea, poetul, Ziarul de Cluj, 6 iulie 1999) La antipodul spectaculosului poeziei sociale, intemeiate pe o hiperbola a eului agitat si compact proclamativ, Vasile Gogea cultiva o discretie fin persiflatoare, bizuita pe o comprimare launtrica, adica pe o liota a eului moral. Laconismul ii traduce indurerata modestie. Restringerea, economia sunt imperativele scriiturii d-sale. Idealul poetului il constituie experimentarea limitei: Sa locuiesti la limita fiintei/ sa nu ai lemne, piine, tuica/ nici carti pe rafturi/ doar un pat/ facut din ginduri/ si dintr-o lista de prieteni/ ce prea departe/ parca zac . Umbra tinde a se substitui trupului: Tot mai multe umbre/ se-asaza peste umbra mea.// incet, incet/ de-atita greutate/ pamintul se lasa/ si-ncepe a-nsera.// E-aproape clipa/ in care/ chiar trupul meu/ in ea se va culca . Putem vedea in nazuinta spre condensare a poetului si un mijloc de aparare. D-sa reduce suprafata de contact cu existenta pana la minimum, aidoma unui artist oriental ce si-ar exersa mestesugul pina la subtilitatea ultima, nec plus ultra: Suprafata mea de contact/ cu lumea/ se reduce continuu.// In curind/ ea nu va fi/ decit un punct.// Atunci/ voi sti/ ca a venit vremea/ ultimei propozitii . Chiar daca nu-si scrie inca ultima propozitie, Vasile Gogea o aproximeaza in tiparul poemului ultra-scurt, cu alura de haiku: Calare pe melc/ galopez/ pe colinele verzi/ ale memoriei
ID: SKU-10955