Recenzie carte: Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna de Mark Manson

Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna de Mark Manson, este o carte de actualitate permanenta, scrisa intr-un limbaj fara menajamente care sa te trezeazaca la realitate. Trebuie sa o citesti imediat!

„It’s the book your mom dreams about when she makes a bubble bath at night.” – Mark Manson

In acest ghid revolutionar, definitoriu pentru o intreaga generatie, autorul ne invata ca, pentru a fi fericiti, trebuie sa renuntam la a fi „pozitivi” mereu si trebuie, in schimb, sa ne perfectionam in invingerea obstacolelor. Sustinandu-si afirmatiile cu cercetari academice si anecdote bine plasate, Manson argumenteaza ca pentru a avea o viata mai buna trebuie sa stim nu cum sa transformam lamaile in limonada, ci cum sa le toleram mai bine. El ne sfatuieste sa ne cunoastem limitele si sa le acceptam. Aceasta este adevarata sursa a puterii. Dupa ce ne-am acceptat temerile, greselile si incertitudinile, dupa ce incetam sa evitam adevarurile dureroase si incepem sa le infruntam, putem gasi curajul si increderea pe care le cautam cu disperare. Adoptand pentru acest manifest un ton sincer si un limbaj direct, fara compromisuri, Manson incearca sa ne trezeasca la realitate pentru a putea duce o viata mai plina de satisfactii si mai ancorata in concret.

„Unii spun ca sunt un idiot. Altii zic ca le-am salvat viata. Cititi si decideti singuri!” – Mark Manson

Aceasta carte te loveste ca o foarte necesara palma peste fata data de cel mai bun prieten: amuzanta, vulgara si extrem de provocatoare. Cititi doar daca sunteti dispus sa renuntati la toate scuzele si sa aveti un rol activ in a trai o viata mai buna. – Steve Kamb, bestselling author of Level Up Your Life and founder of NerdFitness.co

E o carte diferita de toate celelalte. Fiecare argument este profund adevarat, util si mai puternic decat pozitivitatea obisnuita. Succinta, dar surprinzator de profunda – am citit-o intr-o noapte. – Derek Sivers, fondator al CD Baby si autor al cartii Anything You Want: 40 Lessons for a New Kind of Entrepreneur

Mark Manson este blogger, scriitor si antreprenor in mediul online. Blogul lui, MarkManson.net, este citit in fiecare luna de peste doua milioane de vizitatori. Locuieste la New York.

Vezi recenzia video a cartii:

Recenzie carte Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna Mark Manson

• An aparitie: 2016 (bestseller cu aproape 2 milioane de exemplare vandute in primul an si peste 6 milioane pana in 2021)
• Titlu original: The Subtle Art of Not Giving a Fuck
• Limbi in care a fost tradusa: 25
• Autor: Mark Manson
• Categoria: Psihologie Practica
• Colectie: Self Help
• Editie: Necartonata
• Editura: Trei
• Editura: Lifestyle
• Format: 200 x 130 x 20 mm
• Nr. pagini: 238
• Traducator: Florin Tudose
• Pret aproximativ: 45 Lei

Cumpara cartea Arta subtila a nepasarii
Libris Delfin

Arta subtila a nepasarii de Mark Manson

Cuprins Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna:

1. Capitolul 1. Nu incercati
   Perfidul cerc vicios
   Arta subtila a nepasarii
   Bine, Mark, si totusi cartea asta despre ce naiba e?
2. Capitolul 2. Fericirea este o problema
   Aventurile lui Panda Incomodul
   Fericirea vine din rezolvarea problemelor
   Emotiile sunt supraevaluate
   Alegeti-va lupta
3. Capitolul 3. Nu esti special
   Totul se duce de rapa
   Tirania exceptionalitatii
   D-d-d-d-dar, daca nu sunt nici special, nici extraordinar, atunci care-i faza?
4. Capitolul 4. Valoarea suferintei
   „Ceapa” constienta de sine
   Probleme de rock-star
   Valori de doi bani
   Definirea valorilor bune si proaste
5. Capitolul 5. Tu alegi intotdeauna
   Alegerea
   Responsabilitatea/Vina falsa
   Raspunsul la tragedie
   Genetica si bagajul cu care ne nastem
   Moda victimizarii
   Nu exista „cum”
6. Capitolul 6. Te inseli in toate privintele (si eu la fel)
   Suntem arhitectii propriilor convingeri
   Ai grija ce crezi
   Pericolele sigurantei absolute
   Legea Manson a evitarii
   Sinucide-te
   Cum sa fii un pic mai putin sigur pe tine
7. Capitolul 7. Esecul este calea spre evolutie
   Paradoxul succes / esec
   Durerea face parte din proces
   Principiul „a face ceva”
8. Capitolul 8. Importanta de a spune nu
   Respingerea iti face viata mai buna
   Limite
   Cum sa construiesti incredere
   Libertate prin angajament
9. Capitolul 9. …iar apoi mori
   Ceva dincolo de noi
   Partea luminoasa a mortii
10. Multumiri

Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna – Mark Manson

Fragment din volumul „Arta subtila a nepasarii” de Mark Manson:

„Multi oameni sunt invatati sa-si reprime emotiile, din tot felul de motive: personale, sociale sau culturale – indeosebi emotiile negative. Din nefericire, sa nu acceptam emotiile negative inseamna sa nu acceptam o mare parte din mecanismul de feedback cu ajutorul caruia reusim sa rezolvam probleme. In consecinta, multi indivizi reprimati se lupta toata viata cu problemele lor. Incapabili sa-si rezolve problemele, ei nu pot fi nici fericiti. Durerea nu apare fara un scop, amintiti-va.
Dar exista si oameni care se identifica excesiv cu emotiile lor. Pentru acestia, orice este justificat prin faptul ca pur si simplu asa au simtit. „Of, ti-am spart parbrizul, dar eram foarte furios; nu m-am putut abtine.” Sau: „M-am lasat de scoala si m-am mutat in Alaska, pentru ca asa am simtit ca e bine”, Deciziile luate in baza intuitiei emotionale, fara ajutorul ratiunii, sunt aproape tot timpul gresite. Stiti cine isi ghideaza toata viata dupa emotii? Copiii de trei ani. Si cainii. Stiti ce mai fac copiii de trei ani si cainii? Caca pe covor.
Obsesia si suprainvestitia in emotii duc la esec dintr-un motiv foarte simplu – emotiile nu dureaza. Ce ne face fericiti azi n-o sa ne faca si maine, deoarece biologia noastra are intotdeauna nevoie de ceva mai mult. Obsesia fericirii duce inevitabil la o goana perpetua dupa „altceva” – alta casa, alta relatie, alt copil, alta marire de salariu. Si, in ciuda tuturor eforturilor, ajungem intr-un punct straniu de asemanator cu cel din care am plecat: neadaptati.
Psihologii numesc uneori acest concept „banda de alergari hedonista”: ideea conform careia muncim din greu, neincetat, sa ne schimbam viata, dar concret nu simtim vreo schimbare. Iata de ce problemele noastre sunt recurente si imposibil de evitat. Persoana cu care te casatoresti este persoana cu care te certi. Casa pe care ti-o cumperi este casa pe care o repari. Locul de munca la care visai este locul de munca ce te streseaza. Orice implica un sacrificiu – orice ne face sa ne simtim bine ne va face, inevitabil, sa ne simtim rau. Ce castigam e totuna cu ce pierdem. Ceea ce defineste experientele noastre pozitive va defini si experientele negative.
Asta e cam greu de digerat. Ne place sa credem ca ar exista o forma de fericire absoluta pe care o putem atinge. Ne place sa credem ca putem scapa de toate suferintele pentru totdeauna. Ne place sa credem ca ne-am putea simti mereu impliniti si multumiti de viata noastra.
Dar nu se poate.”

Capitolul 1 Nu încercați
Charles Bukowski a fost bețiv, afemeiat, cartofor inveterat, mitocan, haimana, calic și, în zilele lui cele mai proaste, poet. Este, probabil, ultima persoană din lume la care ai vrea să apelezi pentru un sfat de viață sau pe care te-ai aştepta să o întâlnești în orice gen de carte de dezvoltare personală.

Din cauza asta, e cel mai bun punct de pornire. Bukowski şi-a dorit să fie scriitor. Dar scrierile sale au fost respinse vreme de zeci de ani de aproape toate revistele, ziarele, periodicele, agențiile și editu rile cărora le a trimis manuscrise. Oamenii spuneau că textele sale sunt groaznice. Necizelate. Provoacă repulsie. Sunt obscene. Şi, pe măsură ce teancurile scrisorilor de respingere se adunau în mormane tot mai mari, Bukowski a alunecat tot mai adânc într-o depresie alimentată de alcool ce avea să-l urmărească aproape toată viaţa.

Bukowski sorta scrisori la poștă. Era plătit mize rabil, iar cei mai mulți bani din ce câştiga se duceau pe alcool. Restul îi juca la curse. Noaptea bea singur şi uneori compunea poeme la vechea sa mașină de scris. De multe ori leşina în timpul nopții și se trezea dimineața întins pe podea.

Capitolul 2 Fericirea este o problemă
Acum aproximativ două mii cinci sute de ani, într-un palat impunător din munții Himalaya din Nepalul de azi, trăia un rege căruia urma să i se nască un fiu. Regele avea planuri mărețe cu acest fiu: voia să-i ofere o viață perfectă. Copilul urma să ducă o existență complet lipsită de suferință – aveau să-i fie îndeplini te toate nevoile şi dorințele, oricând.

Regele a ridicat ziduri înalte în jurul palatului, astfel încât prințul să nu cunoască lumea din afară. A răsfătat copilul cu mâncăruri și daruri și l-a înconjurat de servitori care i-au satisfăcut toate mofturile. Și copilul a crescut întocmai cum și-a dorit tatăl lui, fără să știe că viața poate fi crudă.

Așa a trecut toată copilăria prințului. Însă, în ciuda luxului și a opulenței nesfârșite, prințul a ajuns un tânăr destul de nemulțumit. Curând, orice experiență îi părea goală și lipsită de valoare. Problema era că nimic din ce i-ar fi dăruit tatăl său nu părea îndeajuns şi nu însemna nimic.

Așa că, într-o noapte, tânărul prinț s-a strecurat afară din palat, curios să afle ce se găsea dincolo de ziduri. A pus un servitor să-i fie călăuză prin satul din apropiere, iar cele văzute acolo l-au îngrozit.

Capitolul 3 Nu ești special
Am cunoscut odată un tip: să-i zicem Jimmy. Jimmy avea mereu tot felul de afaceri în derulare. În orice zi te-ai fi întâlnit cu el şi l-ai fi întrebat ce face, ți-ar fi povestit despre vreo firmă cu care se afla în tratative, ori despre o aplicație medicală foarte promițătoare pentru care căuta niște investitori salvatori, ori ți-ar fi spus despre cutare eveniment de caritate la care urma să fie vorbitorul principal sau despre ideea unei pompe de gaz mai eficiente ce avea să-i aducă milioane bune. Tipul ăsta era mereu pe val, iar dacă te arătai cătuși de puțin interesat de discuție, începea să-ți împuie capul cu cât de importantă este munca lui, cât de strălucite sunt ultimele sale idei, totul condimentat cu atât de multe nume şi referințe, că-ți lăsa impresia unui reporter de tabloid.

Jimmy era întruchiparea optimismului. Intotdeauna muncitor, întotdeauna în căutarea oportunităților – un tip cu adevărat hotărât, orice naiba ar însemna asta. Chestia e că Jimmy era de fapt o mare haimana numai gura de el. Drogat mai tot timpul, cheltuind în baruri şi restaurante fine cam tot atât cât cheltuia şi pe „ideile lui de afaceri”, Jimmy era un parazit profesionist, trăind din banii câştigați cu greu de membrii familiei sale, pe care îi aburea la fel ca pe toți ceilalți cu ideile lui mincinoase despre viitoare succese tehnologice. Sigur, mai făcea din când în câr câte un efort demonstrativ, ori punea mâna pe telefon şi suna vreun ştab pe care-l bombarda cu numele cunoștințelor sale până termina lista, dar ceva concret nu s-a întâmplat niciodată. Nimic din aceste „întreprinderi” nu a căpătat o formă.

Capitolul 4 Valoarea suferinţei
În ultimele luni ale anului 1944, după aproape un deceniu de conflict, Japonia era din ce în ce mai strânsă în menghină. Economia mergea foarte prost, armata era risipită pe jumătate din suprafața Asiei, iar teritoriile cucerite în Pacific cădeau acum ca niște piese de domino în fața forțelor armate americane. Înfrângerea părea inevitabilă.

Pe 26 decembrie 1944, sublocotenentul Hiroo Onoda din Armata Imperială Japoneză a fost trimis mica insulă Lubang din Filipine. Misiunea lui era să încetinească pe cât posibil progresul Statelor Unite, pe să rămână pe poziții, să lupte cu orice preţ și să nu se predea niciodată. Atât el, cât și comandantul său știau că era de fapt o misiune sinucigaşă.

Americanii au ajuns la Lubang în februarie 1945 şi au cucerit insula printr-o mobilizare copleșitoare de forte. Majoritatea soldatilor japonezi au fost uciși sau capturaţi în decurs de câteva zile, dar Onoda și trei dintre oamenii săi au reușit să se ascundă în junglă. De acolo, au început un război de gherilă împotriva forţelor americane și a populației autohtone, atacând liniile de aprovizionare, trăgând în soldaţii rătăciți, încurcând pe orice cale treburile americanilor.

Capitolul 5 Tu alegi întotdeauna
Imaginați-vă că vă pune cineva pistolul la tâmplă, ameninţându-vă cu moartea, pe voi și familiile voas tre, dacă nu alergați 42 de kilometri în mai puțin de cinci ore.

Cam nasol.

Acum imaginaţi-vă că v-ați cumpărat nişte pan tofi frumoși de sport și echipament de alergare, v-ați antrenat riguros timp de câteva luni pentru primul vostru maraton, pe care l-ați dus la capăt în aplauzele familiei și prietenilor apropiaţi.

Probabil unul dintre cele mai memorabile momente din viața voastră.

Tot 42 de kilometri. Exact aceeași persoană. Exact aceeași durere traversând aceleași pulpe. Dar când ai ales liber și te-ai pregătit, a fost un eveniment glorios, un reper al vieții tale. Când ți-a fost impus, când ai fost obligat să o faci, a fost una dintre cele mai terifiante şi mai dureroase experiențe din viața ta.

Uneori, singurul lucru ce face diferența între o problemă dureroasă și una importantă este sentimentul alegerii și al responsabilității personale.

Capitolul 6 Te înşeli in toate privințele (şi eu la fel)
Acum cinci sute de ani, cartografii credeau despre California că este o insulă. Doctorii credeau că o tăie tură pe braț (sau provocarea unei sângerări, în general) poate vindeca boli. Oamenii de știință considerau că focul e rezultatul unei substanțe numite flogistic. Femeile se frecau cu urină de câine pe față crezând că astfel combat efectele îmbătrânirii. Astronomii credeau că Soarele se învârte în jurul Pământului.

Când eram mic, credeam că „mediocru” e un fel de legumă pe care nu vreau s-o mănânc. Credeam că fratele meu descoperise un pasaj secret în casa bunicii noastre fiindcă mergea la baie și brusc îl vedeam afară din casă (indiciu: în baie exista o fereastră). Când prietenul meu și familia lui călătoreau la „Washington B.C.”, eu eram convins că stăpâneau secretul călătoriei în timp înapoi în epoca dinozaurilor, pentru că, în definitiv, „B.C.” a fost tare, tare demult.

Ca adolescent, spuneam în stânga și-n dreapta că nu-mi pasă de nimic, când adevărul e că-mi păsa de mult prea multe.

Capitolul 7 Eşecul este calea spre evoluţie
Nu glumesc deloc când spun asta: am fost norocos. Am absolvit colegiul în 2007, odată cu debutul colapsului financiar și al Marii Recesiuni, și am încercat să intru pe piața muncii în cel mai prost moment din ultimii optzeci de ani.

Tot cam pe-atunci am aflat că persoana de la care subînchiriasem camera în care locuiam nu mai plătise de trei luni chiria. Când am abordat subiectul, fata a făcut o criză de plâns, după care și-a luat tălpășița, lăsându-ne pe mine și pe celălalt coleg de apartament să rezolvăm situația. Adio, economii. Următoarele sase luni le-am petrecut pe canapeaua unui prieten, ocupat cu tot felul de munci dubioase și foarte atent să nu intru prea mult în datorii până ce găsesc un „job adevărat”.

Zic că am fost norocos fiindcă am intrat în lumea adulților direct ca un ratat. Am început de la zero. Asta e cea mai mare frică mai târziu în viață, când pornești o afacere nouă, îți schimbi locul de muncă sau demisionezi din postul care ţi-a mâncat nervii, dar eu am avut parte de ea încă din primele zile. Lucrurile n-aveau cum să meargă mai prost de-atât.

Capitolul 8 Importanța de a spune nu
in 2009 mi-am strâns toate bunurile, le-am vândut sau le-am depozitat, am părăsit apartamentul și am plecat spre America Latină. Micul meu blog de sfaturi pentru întâlniri amoroase avea deja ceva trafic şi reuşeam să adun nişte venituri modeste din vânzarea de pdf-uri și cursuri online. Plănuiam să-mi petrec mare parte din următorii câțiva ani în afara granițelor, să cunosc culturi noi și să profit de costurile de viață scăzute din câteva țări în curs de dezvoltare din Asia și America Latină ca să pot să-mi extind afacerea. Visam să fiu un nomad digital și voiam exact ce vrea de la viață un tânăr de douăzeci și cinci de ani, dornic de aventură.

Dar, oricât de atrăgător și de eroic suna planul meu, nu toate valorile care mă îndemnau să adopt un stil nomad de viață erau sănătoase. Sigur, mă bazam și pe o serie de valori lăudabile – dorința intensă de a vedea lumea, curiozitate față de oameni și culturi, aventură în sensul clasic al cuvântului. Doar că totul era subminat de ceva.

Capitolul 9 …iar apoi mori
„Caută-ți adevărul și ne vom întâlni acolo.”

Sunt ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat Josh. Le-a spus pe un ton ironic, încercând să pară profund şi în același timp să-i ia peste picior pe cei care în cearcă să pară profunzi. Era beat și drogat. Și un bun prieten.

Momentul cu cel mai puternic impact din viața mea și care m-a transformat radical l-am trăit când aveam nouăsprezece ani. Prietenul meu, Josh, m-a luat cu el la o petrecere organizată pe malul unui lac, la nord de Dallas, Texas. Erau nişte căsuțe pe un deal, sub deal o piscină, iar după piscină o stâncă de pe care vedeai lacul. Stânca era mică, să fi avut vreo nouă metri – suficient de înaltă cât să te gândești de două ori dacă vrei să sari de pe ea, dar suficient de mică încât să o faci, în combinaţia potrivită de alcool și amici care te îndeamnă.

La puțin timp după ce am ajuns acolo, stăteam cu Josh în piscină, beam bere și vorbeam ca doi tineri chinuiți de angoasă existențială ce eram. Vorbeam despre băutură, formații, fete și toate chestiile mișto pe care le făcuse Josh în timpul verii, de când renunţase la școala de muzică.

Arta subtila a nepasarii. O metoda nonconformista pentru o viata mai buna – Mark Manson

The Subtle Art of Not Giving a Fuck

Care este rețeta unei vieți mai lungi și de calitate? Ce ne spun cercetătorii