Doar articole foarte utile

Du-te cu el de Agnes Ledig

Comanda si asculta imediat cartea audio in limba romana Du-te cu el, scrisa de Agnes Ledig, aparuta la Editura ACT si Politon! Costa doar 47 LEI si se incadreaza in categoria fictiune

Descriere audiobook

Autoarea romanului, Agnes Ledig (n. 1972) originara din Strasbourg (Franta) a devenit scriitoare dupa ce viata i-a dat o lovitura grea. Dupa moartea fiului ei, care a suferit de leucemie, medicii au sfatuit-o sa impartaseasca cu semenii suferinta prin care a trecut, ca o forma de terapie pentru a-si vindeca propriile rani. Sfatul lor s-a dovedit a fi de bun augur intrucat autoarea a cunoscut un succes enorm la public inca de la primul ei roman, „Marie d’en haut” (2011) care a primit premiul cititoarelor revistei Femme Actuelle. Urmatoarele ei romane: Chiar inainte de fericire (2013, aparut in limba romana la editura ACT si Politon) Pars avec lui / Du-te cu el (2014) si On regrettera plus tard (2016) au devenit rapid bestselleruri.

Agnes Ledig a absolvit facultatea de medicina din Strasbourg, devenind moasa. Asadar, faptul ca o parte din romanele sale descriu la un moment dat atmosfera din spitale nu este deloc intamplator.

Si volumul de fata ne introduce in atmosfera unui spital, mai exact, in aparenta liniste specifica sectiei de reanimare. Aici vom cunoaste majoritatea personajelor acestui roman care atinge o multitudine de teme, dincolo de tema principala care este dragostea. Este vorba mai exact despre: fragilitatea vietii, forta de a merge mai departe chiar si cand imprejurarile ne sunt total potrivnice, ciudatele locuri pe care si le alege iubirea pentru a se infiripa, adolescenta si problemele ei, relatiile nesanatoase de cuplu, senectutea si fetele ei neasteptate, alegerile grele in fata carora ne pune viata atat de des si, mai ales, este vorba despre respectul fata de noi insine care trebuie sa primeze in toate relatiile noastre si in tot ceea ce intreprindem la un moment dat. Toate aceste teme vor fi atinse prin intermediul a trei povesti de dragoste diferite care se tes pe parcursul acestui roman seducator.

Eroina romanului este Juliette Toledano, infirmiera la reanimare intr-un spital din Strasbourg in varsta de 36 de ani, care isi imparte timpul intre munca ei solicitanta care ii ofera insa o multime de satisfactii, iubitul ei bancher, director de agentie, care castiga foarte bine si impreuna cu care locuieste intr-un apartament frumos, tratamentele dificile de reproducere asistata in urma carora spera sa aiba copilul pe care si-l doreste foarte mult, si bunica ei Malou, de 84 de ani, care locuieste „La ciocarlii” – un azil de batrani. Faptul ca se complace intr-o relatie nefericita o va costa scump si o va face la un moment dat sa afirme:

„Mi-am negat libertatea de a fi. Dar simt cum incepe sa revina. O simt crescand in mine cu forta unui val puternic, eu, care faceam pluta pe apa vietii mele, ca sa nu ma scufund. Un val mare, care m-a rasturnat, m-a zgaltait, m-a izbit de stanca, as fi putut muri, dar, fiindca sunt inca in viata, o sa inot pana la plaja si o sa scap de rechin. Mirosul de sange l-a incitat. Mirosul vulnerabilitatii mele e cel care il incita de ani buni.”

Cu Romeo Fourcade (25 de ani) pompier profesionist, sergent-sef al unui autovehicul EPA (autoscara mecanica), facem cunostinta in timpul unei misiuni de salvare in care este implicat. Incercarea de a salva un copil dintr-un apartament in flacari aflat la etajul opt al unui imobil, se va solda insa cu caderea lui in gol. Caderea ii va fi atenuata de niste copaci, asa se face ca ajunge in viata la reanimare. Acolo, va da o lupta grea intre viata si moarte, lupta care ii va fi indulcita de prezenta unei infirmiere care il atrage prin blandete, dar si prin fermitate deopotriva. Numele ei este… Juliette. Juliette ii va afla trista poveste de viata:

„Mama e o femeie slaba si fragila. A apucat-o pe cai gresite la sfarsitul adolescentei si s-a cufundat violent in tot felul de adictii, tutun, droguri si alcool. Iubitul ei din acea perioada era unul dintre drogatii din cartier. Desigur, a ramas insarcinata. Era de asteptat. Totusi, a reusit sa aiba grija de mine, dupa ce a fost internata la dezintoxicare, apoi supravegheata de o asociatie specializata in dependenti. A inceput sa se duca la vale cand a plecat tata. Eu aveam zece ani. A intrat din nou in situatiile de care asociatia reusise s-o tina departe. Alt iubit, alt drog, alcool de data asta. S-a nascut Vanessa. Atunci cand tatal ei era putin mai treaz, viata noastra era aproape normala, chiar daca mama era in continuare fragila si mereu dependenta. Mi se intampla sa incerc timp de mai multe minute sa o trezesc atunci cand eram nelinistit din cauza ca n-o mai vazusem miscandu-se de prea multa vreme. Te marcheaza, cand esti copil, sa treci prin asa ceva. Am invatat repede sa ma descurc singur, sa ma duc la scoala, sa fac cumparaturi cand ma intorc acasa, sa fac cat de cat mancare.”

Guillaume are 24 de ani, este infirmier la reanimare si face echipa buna cu Juliette care il descrie ca fiind „un baiat de aur”. Toata lumea il iubeste pentru dulciurile pe care le pregateste pentru colegii sai in timpul liber. Guillaume si Juliette se inteleg bine si isi fac confidente atunci cand au timpul necesar.

Vanessa este sora lui Romeo. La cei 14 ani ai sai lumea este ca un laborator de experimente. Aflata doar in grija fratelui ei, va fi nevoita sa se mute pe timpul spitalizarii lui Romeo la seful acestuia, Christian, casatorit cu Solange, pentru a nu ajunge la orfelinat. Accidentul fratelui ei, mutarea intr-o familie disfunctionala, avortul, dar si intalnirea iubirii adevarate chiar pe culoarele spitalului in care este internat Romeo, toate vor contribui la o tranzitie mult prea rapida spre maturitate. Dar maturizarea va veni si cu multe satisfactii pentru ea:

„Ieri, m-a cerut in casatorie. S-a gandit sa facem asta in ziua cand implinesc optsprezece ani. Glumind, mi-a spus ca va prelua stafeta de la fratele meu, care e tutorele meu legal pana devin majora, ca in cursele de 4 ori 100 de metri la Jocurile Olimpice. I-am raspuns ca va trebui sa se antreneze pentru preluare, ca sa nu ma lase sa cad si sa fie, astfel, descalificat.

Trebuie sa-i dau vestea fratelui meu, o sa faca o fata! Oricum, nu puteam sa gasesc o partida mai buna. Un tip bland, bine situat profesional, bun bucatar, atent, cumnatul ideal.

Si ma iubeste.

Si imi deschide usa cand intram undeva.”

Malou este bunica lui Juliette in varsta de 84 de ani, plina de viata si inteleapta, care intelege lucrurile in profunzimea lor fara a avea nevoie de prea multe explicatii in acest sens. Este omul cel mai apropiat de Juliette, care o intelege si care ascunde o poveste impresionanta de viata. Fosta croitoreasa la Chanel considera ca varsta pe care o are nu reprezinta o piedica pentru a trai din nou marea dragoste. Lectia de viata pe care ne-o preda ea va prinde bine oricarei femei pregatite sa intre intr-o relatie de cuplu sau aflata deja de ceva timp intr-o relatie.

„Cate femei, astazi, traiesc fara sa se respecte pe ele insele, acceptand sa fie injosite de partenerul sau de seful lor, in viata de zi cu zi, acasa sau la serviciu. Cate incearca sa faca mai mult si mai mult ca sa fie pe placul sotului lor, care le-a sedus intr-o zi, dar care uita ca o zi nu inseamna pentru totdeauna si ca ceea ce lui i se pare cucerit ar fi pus din nou sub semnul intrebarii daca ele ar cere pur si simplu sa fie respectate. Dar lor le e frica sa nu fie parasite, sa nu ramana singure, fiindca, pentru multe, singuratatea e insuportabila. Singuratatea inseamna gol, moarte. Cate nu sunt pasive in pat fiindca cred ca datoria conjugala e o obligatie atunci cand domnul are nevoie sa-si satisfaca o nevoie, chiar daca ele n-au chef de asta, fiindca domnul le vorbeste urat sau uita sa le spuna ca sunt importante. Isi desfac picioarele ca sa aiba liniste. Cred ca fac ce trebuie, dar sunt departe, foarte departe de a se respecta pe ele insele.”

Laurent este departe de a fi iubitul ideal al lui Juliette sau al oricarei alte femei. Este bancher, castiga bine, locuieste impreuna cu Juliette intr-un apartament frumos, dar toate astea nu compenseaza lipsa lui de intelegere, egoismul si brutalitatea. Malou este singura care stie ca Laurent nu este barbatul de care are nevoie Juliette si ca el nu face altceva decat sa profite de vulnerabilitatea nepoatei sale, dar cu toate astea nu vrea sa ii influenteze alegerile.

Descopera cum se intersecteaza vietile acestor personaje pe parcursul romanului si mai ales lectiile pe care fiecare dintre acestea are sa ni le predea despre dragoste si nu numai. Si nu uita sa tii cont, de fiecare data cand te vei afla intr-o relatie de dragoste ca:

„Dragostea fara respect nu e dragoste.

Sa-ti dai seama de asta si sa fugi nu este

nici un esec, nici macar o infrangere,

ci o mare, o foarte mare victorie.”

Pentru ca intentia marturisita a autoarei cu acest roman a fost tocmai aceea de ne determina sa nu renuntam la respectul fata de noi insine indiferent cat de mare va fi la un moment dat miza pentru care am fi tentati sa facem acest lucru.

„Le multumesc tuturor celor care (femei si barbati) vor face un pas in directia respectului de sine dupa ce vor citi aceasta carte si isi vor aminti aceste versuri atat de importante, dupa parerea mea:

„Fac ce pot eu mai bine,

cu respect pentru mine insumi,

cu cartile pe care mi le-a dat prezentul,

restul apartine vietii.”

Detalii carte

Autor
Agnes Ledig
Editura
ACT si Politon
Anul aparitiei
2021
Luna aparitiei
1
Tip coperta
Audiobook
Numar de CD-uri
1
Format
130 x 200
ISBN
9786069136164
Cod de bare
9786069136164
Limba
Romana
Categoria
Audiobooks
Pret aproximativ
47 LEI
CUMPARA cartea audio de la
Carturesti Cartepedia Libris
Du-te cu el de Agnes Ledig

Du-te cu el de Agnes Ledig

Ultimele articole publicate pe Libraria MacrostandarD

Despre Dan N. Moldovan – C.V.
De multe ori am fost intrebat la telefon de catre clienti ce profesie am, ori chiar am fost confundat cu un informatician (nu ma supar pentru ca este o meserie de prezent si de viitor). Va raspund prin acest CV online ca sa aflati "direct de la sursa" ce am fost si ce am devenit
Contact MacrostandarD
Contact si date de identificare S.C. MacrostandarD Editura si Informatica S.R.L.
Despre MacrostandarD
Am realizat cel mai avansat program software pentru analiza financiara si previziune: MacrostandarD Business Analyst
Ce ne facem cu atitia prosti? de Theodor Paleologu
„Prostia este o suferință care nu-l doare pe posesor, ci pe cei din jurul lui.” - Nicolae Iorga; „Proștii sunt întotdeauna siguri de ei. Cei inteligenți sunt plini de îndoieli.” - Bertrand Russel; „Prostul are un avantaj uriaș față de omul deștept: este întotdeauna mulțumit de sine.” - Napoleon Bonaparte
Secretul succesului. De ce unii copii vor reusi in viata, iar altii vor esua de Paul Tough
În Secretul succesului, Paul Tough propune o schimbare de perspectivă asupra modului în care înțelegem succesul copiilor. În loc să pună accentul pe inteligență și rezultate la teste, autorul aduce în prim-plan rolul esențial al caracterului, perseverența, curiozitatea, autocontrolul și optimismul, în formarea unor adulți împliniți și rezilienți.

Alte articole asemănătoare

Recenzie carte: Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar de C.S. Lewis

Citeste o carte clasica, tradusa in zeci de limbi si vanduta in milioane de exemplare. Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tanar este plina de umor si subtilitati politice si religioase. Ccrisa de C.S. Lewis, editia de fata este publicata la Editura Humanitas si costa doar 31 lei (-20% Pret Redus).

Efectul miliardului prin forte proprii de John Sviokla si Mitch Cohen

Comanda si asculta imediat cartea audio in limba romana Efectul miliardarului prin forte proprii: Cum creeaza producatorii de exceptie valoare imensa, scrisa de John Sviokla si Mitch Cohen. Este aparuta la Editura ACT si Politon si costa doar 58 LEI.

Recenzie carte: Razboiul care mi-a salvat viata – Kimberly Brubaker Bradley

Războiul care mi-a salvat viața de Kimberly Brubaker Bradley este un roman istoric pentru tinerii cititori, laureat cu Newbery Honor, care explorează temele curaj, rezistență și identitate.

Recenzie carte: Razboiul care m-a invatat sa traiesc – Kimberly Brubaker Bradley

Razboiul care m-a invatat sa traiesc de Kimberly Brubaker Bradley este un roman istoric pentru tinerii cititori care urmărește viața Adei, o fată care s-a născut cu probleme la un picior și a fost crescută de o mamă abuzivă la Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Recenzie carte: Pax de Sara Pennypacker

Pax de Sara Pennypacker este o poveste emoționantă și puternică despre prietenie, loialitate și curaj, ce trebuie citita de fiecare copil.

Cumpara de aici si asculta cartea audio in limba romana Chiar inainte de fericire, scrisa de Agnes Ledig, aparuta la Editura ACT si Politon! Costa aproximativ 57 LEI si se incadreaza in categoria fictiune

Comanda de aici si asculta foarte atent cartea audio in limba romana Acest virus care ne sminteste, scrisa de Bernard-Henri Levy, aparuta la Editura ACT si Politon! Costa doar 38 LEI si se incadreaza in categoria fictiune

Va invitam sa urmariti si filmele din lista de mai jos, cu recenzii facute la carti

Lasă un răspuns