Recenzie carte: Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau de Dr. Richard Stephens

Nu este o carte de statistica dar se bazeaza pe multe studii realizate de diferiti cercetatori si interpretate de catre autor, nu este o carte despre moravuri dar le explica destul de detailiat, nu te face un sofer mai bun dar nici nu este o pierdere de timp. Cartea Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau de Dr. Richard Stephens este o carte ce chiar merita citita.

Aceasta este o carte despre sex, adictie, alcool, limbajul licentios si condusul cu viteza prea mare. Poate ca ne simtim vinovati pentru aceste vicii, deoarece am fost educati in spiritul ideii ca asumarea de riscuri este un lucru iresponsabil si rau. Dar chiar asa sa fie, oare? Psihologul Richard Stephens ne indeamna – cu argumente stiintifice – sa nu ne simtim vinovati pentru apucaturile noastre rele. Caci injuratul ne poate ajuta sa suportam mai usor durerea; practicarea sexului reduce stresul; alcoolul poate fi un lubrifiant al interactiunilor sociale; si numeroase alte lucruri considerate rele au beneficii ascunse. Iata un tur fascinant in lumea psihologiei stiintifice.

Urmareste si filmul urmator:

Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau

• An aparitie: 2016
• Autor: Richard Stephens
• Categoria: Psihologie Practica
• Colectie: Introspectiv/Dezvoltare Personala
• Editie: Necartonata
• Traducător: Corina Dobrot
• Editura: LITERA (RO)/ John Murray Press (EN)
• Format: 200×140
• Numar pagini: 255
• Pret aproximativ: 24 Lei

Comanda cartea lui Dr. Richard Stephens
Libris Litera Delfin

Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau – Dr. Richard Stephens

Dr. Richard Stephens, laureatul premiului Ig Nobel pe 2010 pentru cercetarea sa despre injuraturi, este sef de lucrari la catedra de Psihologie, Universitatea Keele din Marea Britanie, unde conduce laboratorul de cercetare in psihobiologie al Scolii de Psihologi. A mai castigat premiul Wellcome Trust Science Writing 2014.

Cuprins carte:
Multumiri
Prefata

Capitolul 1. Promiscuitatea
Capitolul 2. Pana la fund!
Capitolul 3. Al naibii de bine
Capitolul 4. Da-i bataie!
Capitolul 5. Inchipuie-ti
Capitolul 6. Mai mult stres
Capitolul 7. Pierderea de timp
Capitolul 8. Greu de ucis
Index

Cuprins carte Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau de Richard Stephens

Fragment din volum:
“Dragoste si tigari

Pana ajung adulti, majoritatea oamenilor au trecut deja prin experienta plina de adrenalina a dragostei romantice — starea in care tanjim sa fim una cu cel iubit. Putem estima cat de raspandita e dragostea gratie unor antropologi de la Universitatea din Nevada si Tulane, care au facut o analiza detaliat a documentelor scrise provenite din 166 de societati umane din toata lumea (vezi Jankowiak si Fischer, infra). Culturile variau de la cele de vanator-culegator din desertul Kalahari, din sudul Africii, pana la tribul Yanomami din padurile amazoniene, si de la pastorii arctici pana la cetatenii chinezi din dinastia Song din anul 1000 d.Hr. Indicii clare cu privire la existenta dragostei in aceste culturi cuprinde expresii precum „inimi puse pe jar”, „natura indragostita” si „eterna deznadejde a dragostei”. Au descoperit ca 88% dintre culturile ale caror documente le-au analizat contin cel putin un exemplu care sa confirme dragostea romantica. Pentru culturile neincluse in acest procentaj era mai degraba o chestiune de lipsa de dovezi decat de dovezi in favoarea contrariului, fiindca nu existau culturi care sa impiedice sau sa interzica prin lege afectiunea romantica. Aceste cercetari arata ca dragostea apare in orice cultura peste tot in lume, deci este un aspect definitoriu al faptului de a fi om.
Tinand cont de cat de raspandita este dragostea, este cat se poate de nimerit ca psihologia si alte ramuri ale stiintei preocupate de comportamentul uman sa inceapa sa faca studii referitoare la dragoste. In anii ’70, psihologul Dorothy Tennov a inventat cuvantul „limerenta” pentru a descrie sentimentele intense de dragoste romantica in cartea sa „Love and Limerence: The Experience of Being in Love”. Termenul nu prea a prins in limbajul obisnuit — probabil fiindca nu are inrudire semantica; „limer”, desi suna bine, nu e nimic altceva decat o alaturare arbitrara de silabe.”

Prefaţă

Cunosc un om care a renunţat la fumat, băutură, sex şi mâncare plină de calorii. A rămas sănătos până în ziua în care s-a sinucis.
Johnny Carson (prezentator TV, actor, scriitor, producător şi muzician)

În această eră a informației suntem constant copleşiţi de date, cifre și opinii. Mănâncă asta, nu mânca aia; fă asta, nu face aia. Fluxul informational nu se opreşte niciodată. Din tot ceea ce auzim ne-am creat o noțiune privitoare la ceea ce ar trebui să facem pentru a ne menţine sănătoşi – să nu bem alcool, să evităm mâncărurile grase, să facem regulat exerciții fizice. De fapt, mesajul pare să fie acela de a evita, dacă e posibil, riscurile de orice fel. Dar care mai e atunci farmecul? Cine a făcut vreodată un film sau a scris o carte despre personaje care nu-şi asumă nici un risc?

Ca fiinţe umane trebuie să ne asumăm riscuri, ca să ne reamintim că suntem vii. Desigur, şmecheria e să ne asumăm doar acele riscuri care în ultimă instanţă sunt în beneficiul nostru, și nu pe acelea care pot să ne pună viața în pericol. Asumarea de riscuri este deseori privită ca fiind un lucru iresponsabil şi rău – dar există beneficii ascunse ale faptului de a fi rău, nu doar pentru păcătosul în cauză, ci şi pe scară mai largă.

Promiscuitatea

Seara abia începuse la conferința anuală din 1983 a Asociației Urologilor Americani, desfăşurată în Las Vegas, iar savanții și însoţitoarele lor îşi puseseră deja smochingurile și rochiile de seară în așteptarea dineului de gală. Ultima prelegere a zilei, Terapia vasoactivă în disfuncția erectilă”, avea ca subiect un nou tratament al impotenței, tratament ce implica injectarea unui medicament direct în penis. Însă, așa cum a remarcat Laurence Klotz, care a asistat la prelegere și a scris apoi memorii pentru posteritate, modul de prezentare a rezultatelor cercetării a fost unic și memorabil (vezi Klotz, infra).

În timpul prelegerii, unii membri reflectau la faptul că autorul, profesorul G.S. Brindley de la Institutul de Psihiatrie de la King’s College din Londra, purta o costumație extrem de neacademică în acea seară. Însă cu toții au uitat curând de acest lucru, căci o serie de imagini extrem de explicite au fost proiectate pe ecranul din amfiteatru. Cantitatea și calitatea erecțiilor prezentate erau indiscutabile, dar, în ciuda acestui fapt, oricine avea o doză sănătoasă de scepticism științific ar fi atras rapid atenția că imaginile în sine nu dovedesc mare lucru. Acelaşi gând părea să nu-i dea pace nici vorbitorului, care şi-a surprins publicul cu ciudata întrebare: „Ar fi posibil ca o persoană normală să simtă excitație sexuală ca rezultat al ținerii unei prelegeri?”

Până la fund!

Dacă atunci când spui whisky vrei să zici băutura diavolului blestemul otrăvit, monstrul sângeros, care murdăreşte inocenta detronează raţiunea, distruge căminul, aduce nenorocire și sărăcie, da, efectiv ia pâinea de la gura copilaşilor… atunci cu siguranţă sunt împotriva lui.

Dar dacă atunci când spui whisky vrei să zici înlesnitorul conversației, vinul filosofic, berea care se bea când oamenii buni se adună laolaltă, care le pune un cântec în inimă şi un zâmbet pe buze, precum şi strălucirea caldă a mulțumirii în ochi… atunci cu siguranță sunt de partea lui.

Cu care dintre aceste două descrieri ați fi predominant de acord? Eu votez cu siguranță pentru tabăra cu cântec în inimă şi zâmbet pe buze, deoarece asta reflectă viața mea și experiențele mele cu alcoolul, atât în ceea ce privește consumul meu, cât şi al altora. Pentru mine, alcoolul reprezintă nopţi distractive în oraș, râsete şi prosteală. Dar experiențele dumneavoastră ar putea fi foarte diferite. Alcoolul are o personalitate dublă, iar aceste două viziuni polarizate rezumă foarte exact acest lucru.

Al naibii de bine

Era Olimpiada din 2008 de la Beijing, iar participantele din Marea Britanie nu mai câştigaseră până atunci o medalie. Proba din acel an a fost aprig disputată de 27 de participante din 27 de ţări, iar cursa finală a fost încărcată de dramatism. A început cu un start fals, iar la un moment dat una dintre medaliate aproape că a fost aruncată în apă de o altă concurentă. Acest context nefavorabil nu putea decât să mărească bucuria imensă a lui Bryony Shaw din Marea Britanie când, împotriva tuturor așteptărilor, a câștigat locul al treilea și medalia de bronz. După ce abia ieșise din apă, BBC-ul i-a vârât un microfon sub nas în timp ce o filma pentru o transmisiune live cu milioane de tele spectatori. Întrebată cum se simte într-un astfel de moment incredibil, Shaw, evident extrem de încântată, probabil că nu şi-a găsit cuvintele. Instinctiv a recurs la un registru verbal care cu siguranţă redă exact vârtejul de emoții pe care îl simțea în acel moment culminant. Spre consternarea reporterului BBC care îi lua interviul, ea a exclamat fără reținere: „Sunt al dracului de fericită!” (vezi Daily Telegraph, infra).

Dă-i bătaie!

Urmăririle şi cascadoriile cu maşina au ocupat un loc de frunte în toată istoria cinematografică. În epoca filmului mut, publicul se îneca de râs când, in filmul Get Out and Get Under, Harold Lloyd sărea din mașina pe care o conducea ca să recupereze o valiză ce căzuse din ea, iar apoi făcea o cursă extrem de amu zantă după vehiculul incă în mișcare, dar fără şofer. Într-o secvenţă ulterioară din acelaşi film, Lloyd scăpa de polițiștii pe motociclete care îl urmăreau într-unul din primele exemple de plasare eronată intenționată a semnului „Drum închis”. Păcăliţi să o ia în direcția greşită, bieţii polițiști se rostogolesc de pe motociclete atunci când ajung într-o porțiune neterminată a drumului.

Un realism chiar mai dur s-a manifestat în genul de filme cu urmăriri de maşini către finalul perioadei alb-negru. Filmul din 1958 al lui Robert Mitchum, Contrabandiştii, are drept protagonişti poliţişti cu fețe întunecate care urmăresc contrabandiști de alcool la fel de încruntați în clasicele maşini americane rapide, precum Ford Fairlane.

Închipuie-ți

Aveţi un cântec preferat? Versurile sale sunt despre dragoste sau despre o relaţie romantică? Sunt mari şanse ca dacă aţi răs puns da la prima întrebare, răspunsul să fie tot da și la a doua – fiindcă poveştile de dragoste constituie un subiect etern pentru versurile cântecelor. De fapt, din anii ’60 până în anii ’80, „dragostea” a fost tema cea mai importantă din topurile muzicale. A pierdut ceva teren în anii ’90, când a ajuns pe locul al treilea, iar declinul a continuat după 2000, când a căzut pe locul al nouălea. Dar asta înseamnă că se află încă între primele zece, ceea ce demonstrează că dragostea rezistă încă în muzica zilelor noastre. Dar nu chiar în felul în care credeţi. Să spunem că faceți o analiză pe calculator a tuturor versurilor de hituri muzicale scrise între 1960 şi 2009. Care melodii v-ați aștepta să conţină de mai multe ori cuvântul „dragoste”, cele dinamice sau cele lente?

Niște cercetători din domeniul publicității de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord deja au făcut o astfel de analiză computerizată a 10556 de cuvinte care alcătuiesc cele 956 de cântece aflate pe locul 1 în decursul acestor cinci decenii (vezi Henard şi Rosetti, infra). Dar deși „dragoste” a fost unul dintre cuvintele cele mai importante, cel mai adesea apărea în melodii care vorbeau despre pierdere, nu despre aspirație.

Mai mult stres

Deodată mă simt amețit şi extrem de neliniştit. Stomacul mi se strânge. Știu că eu urmez. Mi se pare că nu mă pot uita pe fereastră când avionul face un viraj scurt la dreapta. Simt că leşin. Privesc afară și mă gândesc cum o să cobor treapta. Aceste gânduri nu fac altceva decât să-mi înrăutățească simptomele Simt că m-am albit la față. Instructorul se uită la mine și mă întreabă pe bună dreptate dacă mă simt bine. Îi spun că da, deşi ştiu că nu sună convingător. Tot ce pot face e să mă uit fix la linia orizontului, şi încerc să nu privesc în jos. Mă concentrez pe respirație, inspirând lent pe nas şi expirând pe gură. Simt cum instructorul îmi verifică paraşuta, împingându-mă într-o parte şi-n alta. Apoi îmi strigă în ureche: „Să-ți arcuiești spatele pentru Anglia, da?” Aprob din cap. Apoi îl aud cum strigă cuvintele de care mi-era teamă -, PE LOCURI“ (vezi Hardie-Bick, infra).

Cu mai mulți ani în urmă, pe când mă aflam în biroul meu de la Universitatea Keele, am observat un e-mail care anunța un seminar în timpul prânzului. Era o prelegere de sociologie şi deci în afara domeniului meu, dar titlul, „Salturile cu paraşuta şi graniţa metaforică”, părea interesant, așa că m-am dus oricum.

Pierderea de timp

Un tânăr student venit acasă în vacanță stă în grădină. E o diferență ca de la cer la pământ între a-şi petrece timpul cu mama sa în sătucul unde a crescut și agitația din campusul universitar Cambridge. Ce plictisitoare e această vizită la țară, unde nu are nimic altceva de cut în afară de plimbări fără țintă pe afară. Dar cine știe, poate că tot acest timp petrecut în calm şi linişte are valoarea lui pentru un masterand ocupat, cu multe pe cap. Poate că o pauză de la viața universitară e o condiție necesară pentru a vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, permițând o viziune mai clară asupra lumii cu toate detaliile sale. Un măr care cade din copac ar putea, în cursul normal al lucrurilor, să treacă neobservat. Dar cu această ocazie, un simplu incident zilnic a căpătat o semnificație enormă. A depășit granițele satului Woolsthorpe-by-Colsterworth, și pe ale Cambridge-ului, și pe ale Angliei, şi pe ale planetei Pământ, şi a ajuns către Soare, Lună şi stele. Poate pierderea de timp a fost o condiţie esenţială pentru ca mintea unui tânăr Sir Isaac Newton să aibă revelația teoriei gravitaţiei.

Greu de ucis

În martie 2012, mijlocaşul Fabrice Muamba de la Bolton Wanderers s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci din Premier League împotriva echipei Tottenham Hotspur. Suferise un atac de cord și, deşi aparent murise, nemanifestând semne vitale o bună perioadă, a supraviețuit. De fapt, s-a recuperat rapid şi a fost externat din spital o lună mai târziu. Singura problemă a fost că, deşi a avut o recuperare spectaculoasă, și-a anunţat câteva luni mai târziu retragerea forțată din fotbalul profesionist, însă recentele sale contribuții ca expert la emisiunea BBC Match of the Day au fost bine primite.

Cât priveşte incidentul însuși, Fabrice Muamba a fost înregistrat descriindu-și impresiile despre ceea ce i s-a întâmplat. La început a simțit o ameţeală ireală, de parcă alerga prin corpul altcuiva. Ultimul lucru de care-şi aduce aminte este că l-a văzut dublu pe Scott Parker, jucător la Tottenham. Este interesant că nu a simțit deloc durere când a survenit atacul de cord şi şi-a pierdut cunoştinţa.

Nu cred că sunt singurul fan a cărui empatie inițială față de Fabrice Muamba și familia lui s-a transformat ulterior într-o reflecție mai profundă asupra episodului respectiv. Desigur, este șocant că așa ceva i s-a putut întâmpla unui sportiv profesionist în bună formă fizică la 23 de ani.

Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau de Richard Stephens

Editia in limba engleza Black Sheep: The Hidden Benefits of Being Bad
se gaseste online cu pretul aproximativ 50 Lei la
Books-Express

Weird and wonderful psychological experiments from dramatic corners of human experience to change how you think.

Fragment carte: Oaia neagra sau de ce uneori e bine sa fii rau – Dr. Richard Stephens