Cartea „Hotul de merinde”, scrisa de unul dintre cei mai populari scriitori italieni contemporani, Andrea Calogero Camilleri, este una dintre cele mai bune serii de romane politiste scrise in ultimele deceni. Si o dovedeste cele peste 10 milioane de exemplare vandute international.
- An aparitie: 2014
- Titlu original: Il Ladro di Merendine
- Autor: Andrea Camilleri
- Categoria: Carti thriller
- Colectie: Suspans
- Traducator: Emanuel Botezatu
- Editie: Brosata
- Editura: NEMIRA
- Format: 107×178 mm
- Nr. pagini: 312
- Pret intreg aproximativ: 30 Lei
- Pret redus aproximativ: 10 Lei
Comanda cartea de la
Delfin Libris Carturesti
Hotul de merinde de Andrea Camilleri
Seria ce il are ca protagonist pe Salvo Montalbano – un amestec unic de umor, cinism, compasiune si dragoste pentru mancaruri rafinate – a devenit un adevarat fenomen international. Cel mai iubit detectiv italian traieste in Sicilia zilelor noastre, unde aventurile tipice unui roman politist se impletesc cu traditiile locale. Atmosfera unica este incununata de dialectul sicilian, o vorbire insolita si niciodata banala.
Comisarul-sef Salvo Montalbano banuieste ca exista legaturi intre acele victime ucise cu violenta: un tunisian imbarcat pe un pescador italian din Mazara del Vallo, impuscat, si un batran din Vigata, injunghiat in lift.
Investigatia duce catre frumoasa Karima, o menajera care ofera clientilor si „servicii” suplimentare. Cand Karima dispare fara urma, fiul ei, infometat, incepe sa fure pachetelele de pranz ale altor copii. Tanarul hot de merinde ajunge in grija comisarului sicilian, dar viata lor este pusa in pericol pe masura ce iese la lumina implicarea serviciilor secrete in afacere.
Andrea Calogero Camilleri este unul dintre cei mai populari scriitori italieni contemporani. Poet promitator in tinerete, apoi regizor de teatru, scenarist si producator de radio si televiziune, Camilleri a inceput sa scrie romane tarziu, dupa varsta de patruzeci de ani. Astazi, „Bartranul”, cum il numesc cu tandrele contemporanii, este considerat un nume de referinta al genului polilist, contribuind la glisarea lui spre fictiunea literara.
Sa rezolvi o crima in Italia este mult mai complicat decat in filmele americane […]. Iar daca situatia e incurcata pe continent ea devine si mai incurcata in Sicilia. Unde altundeva ar putea un politist sa se bucure de o masa apetisanta pregatita de un hot devenit bucatar peste noapte „sub inspiratia directa a Fecioarei”? Seria Comisarul Montalbano ne poarta intr-o lume stranie plina de culoare si de personaje memorabile. – Library Journal
Fragment din romanul „Hotul de merinde” de Andrea Camilleri:
„- Ka-ri-ma? intreba Fazio si, temandu-se ca nu a pronuntat bine numele, executa cativa pasi inainte si-napoi unduindu-si soldurile si aranjandu-si o podoaba capilara pe cat de ampla, pe atat de imaginara.
Batrana rase.
– Karima! zise, indicand cu aratatorul camera de deasupra.
Cu Fazio cap de coloana, Montalbano in urma lui si batrana care incheia plutonul scotand strigate de neinteles, au urcat scara exterioara. Fazio batu in usa, insa nu le deschise nimeni. Chiotele muierii devenira si mai ascutite. Fazio batu din nou. Cu gesturi hotarate, batrana il dadu deoparte pe comisar, trecand de el, apoi il indeparta si pe Fazio si se posta in fata lor, cu umerii lipiti de usa. Apoi il imita pe Fazio, netezindu-si parul si unduindu-si soldurile, si isi continua monologul mut mimand miscarile cuiva care pleaca; apoi isi cobori mana cu palma intinsa pana la nivelul soldului, o inalta din nou, isi rasfira degetele fluturandu-le prin fata ochilor lor si repeta miscarile unuia care o ia din loc.
– Avea un copil? intreba, stupefiat, comisarul.
– S-a uschit cu fiul ei, un picciliddro de cinci ani, daca am inteles bine, ii confirma Fazio.
– Vreau sa stiu mai multe, facu Montalbano. Suna la Montelusa, la Oficiul pentru Straini si cere-le sa ne trimita pe cineva care stie arabeste. Cat mai repede cu putinta.
Fazio se indeparta, urmat de batrana care continua sa-i vorbeasca gesticuland. Comisarul se aseza pe o treapta, isi aprinse o tigara si se lua la intrecere de imobilitate cu o soparla poposita pe o treapta mai jos.
Buscaino, agentul care stia arabeste pentru ca se nascuse in Tunisia si traise acolo pana la varsta de cincisprezece ani, sosi dupa nici trei sferturi de ora. Afland ca noul sosit ii vorbeste limba, batrana se hotari sa colaboreze intru totul.
– Zice asa, ca ar vrea sa-i povesteasca totul lu unchiu’, traduse Buscaino.
Ce era asta? Dupa copil, mai aparea acum si un unchi pe firmament?
– Cum vine asta, baga-mi-as? iscodi Montalbano, infierbantandu-se brusc.
– ‘Mmm, unchiu’ chiar ‘dumneavoastra sunteti, dom’ comisar, ii explica agentul. E un titlu de respect. Mai zice cum ca alde Karima se intoarse aici ieri dimineata, pe la noua jumate, a luat copilu’ cu ea si a plecat in fuga cea mare. Zice ca parea zbuciumata, infricosata mai bine zis.”
– Intrali, intrati, il intampinta cu entuziasm doamna Cosentino, un balon mustacios de o simpatie irezistibila.
Montalbano patrunse intr-o sufragerie care se continua cu un mic salon. Pe un ton preocupat, doamna i se adresa sotului:
– Nu te-or lasatara sa te ripozezi, Pepa, aaa-i?
– Datoria. Daca-i datorie, apai datorie-i.
– Ati iesit din casa azi-dimineata, doamna?
– Nu ies niciodat’ pan’ nu vine-ndarat Pepa de la treaba
