Suntem o tara in care nici refugiatii nu vor sa ramana si cautam tot felul de scuze si parti bune unui dictator.
DACA NU VREI SA AJUTI, CEL PUTIN NU INCURCA SI DEZINFORMA!
Lansez cateva intrebari pentru o parte din poporul roman, parte destul de medievala in gandire!
Sa vezi cum pleaca din tara ta pana si refugiatii, ar trebui sa te puna pe ganduri! V-ati gandit la asa ceva, v-ati intrebat cum de este posibil? In ce tara traim noi, de nici macar refugiatii nu-si doresc sa mai ramana in ea? Aveti impresia ca Romania se afla in topul tarilor europene? Poate la lucruri rele…
Statisica pentru prosti
Potrivit datelor Eurostat, in 2020 au fost acordate aproximativ 2,6 milioane de permise de rezidenta pentru cetateni non-UE in statele membre ale UE. Cele mai multe permise au fost acordate pentru motive de munca (28%), familie (27%), educatie (20%) si protectie internationala (14%).
Cele mai populare tari de destinatie pentru imigrantii non-UE au fost Germania (23% din totalul permiselor acordate), Spania (18%), Italia (14%) si Franta (13%). Aceste tari au atras imigranti din diverse regiuni ale lumii, cum ar fi Africa, Asia, America Latina si Europa de Est.
Cum poti sa faci o analogie intre situatia copiilor de la noi si situatia copiilor din Ucraina care este in razboi?
Cum poti sa-i gasesti scuze unui tiran care ataca un popor nevinovat? Care se amesteca in treburili tarii, ca sa parafrazez un alt dictator.
Cum poti sa-i gasesti calitati unui dictator care isi baga la inchisoare sau omoara toti opozantii?
Cum mai poti sa-l numesti lider pe un om care in loc sa coaguleze in jurul lui o echipa tot mai mare, incita la ura si la dezbinare?
Ce lider sanatos la cap se mai poate alia cu un dictator?
Trecutul nu-l mai putem schimba dar viitorul da. Suntem generatia care ar trebui sa-si ceara scuze ani de zile pentru ce erori si orori istorice au comis bunicii si strabunicii nostri. Cu aceasta ura impotriva unor semeni care n-au nicio vina ca traiesc sub asediul tancurilor, am mai demonstrat inca o data, ca ne legam de trecut in loc sa ne uitam spre viitor si ca incercam sa pastram cat mai multe granite in loc sa le eliminam pe toate.
VA INVIT SA VIZIONATI SI FILMELE URMATOARE:
DEZINFORMAREA DESPRE CONFLICTUL ACTUAL DINTRE RUSIA ȘI UCRAINA – ȘAPTE MITURI DEMONTATE
În această trecere în revistă, analizăm cele mai răspândite și periculoase mituri – adesea minciuni sfruntate – legate de conflictul Rusia-Ucraina.
Sursa: https://euvsdisinfo.eu/ro/dezinformarea-despre-conflictul-actual-dintre-rusia-si-ucraina-sapte-mituri-demontate/
Ziua și minciuna în legătură cu Ucraina și cu tensiunile actuale de la frontiera ruso-ucraineană. De la anexarea ilegală a peninsulei Crimeea în 2014 și până la agresiunea militară în curs de desfășurare împotriva Ucrainei, Rusia desfășoară o campanie de dezinformare susținută și coordonată, controlată de stat, care vizează populația rusă, țările vecine Rusiei, Uniunea Europeană și nu numai, cu scopul de a influența opinia publică. Susținute de organizațiile mass-media controlate de stat și de un „ecosistem” mai larg de mass-media pro-Kremlin, autoritățile ruse au făcut tot ce le-a stat în putere să denigreze Ucraina, să o prezinte ca pe o amenințare la adresa securității globale și să atace comunitatea internațională pentru că aceasta susține suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. De asemenea, campania rusă vizează în mod direct rolul Uniunii Europene și al altor actori, în special al NATO, prezentându-i în mod eronat ca presupuse amenințări agresive la adresa „preocupărilor legitime de securitate” ale Rusiei. Recenta masare de trupe a Rusiei, care a început în primăvara anului 2021 la granița ucraineană și în peninsula Crimeea anexată ilegal, nu a făcut decât să intensifice acest baraj de dezinformare.
Mitul 1: „Tensiunile actuale sunt rezultatul unui comportament agresiv persistent al Ucrainei și al aliaților săi din Occident. Rusia nu face altceva decât să își apere interesele legitime și nu poartă responsabilitatea pentru acest conflict”.
Fals! Adevărul este că Rusia continuă să încalce dreptul internațional, precum și alte acorduri pe care s-a angajat să le respecte. Prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea și prin comiterea de acte de agresiune armată împotriva Ucrainei, Rusia, care se numără printre membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU, a încălcat cel puțin 12 tratate internaționale și bilaterale. Printre acestea se numără Carta ONU, Actul final de la Helsinki și Carta de la Paris, care garantează egalitatea suverană și integritatea teritorială a statelor, inviolabilitatea frontierelor, abținerea de la amenințarea sau utilizarea forței și libertatea statelor de a alege sau de a-și schimba propriile acorduri de securitate.
Cu alte cuvinte, acțiunile Rusiei de subminare și amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, în special în Donbas, sunt ilegale. Acestea continuă să amenințe ordinea securității europene în esența sa și pun în pericol ordinea internațională bazată pe reguli.
În ceea ce privește victimele, Ucraina a suferit pierderi grave în conflictul în curs de desfășurare cu Rusia. Agresiunea Rusiei a ucis aproximativ 14 000 de ucraineni și a rănit mult mai mulți. De asemenea, conflictul a provocat strămutarea a peste 1,5 milioane de locuitori (persoane strămutate internațional) din peninsula Crimeea și din estul Ucrainei.
Mitul 2: „Situația din Ucraina a declanșat acest conflict. Există dovezi că Ucraina comite atrocități împotriva populației vorbitoare de limbă rusă din estul țării. Rusia trebuie să intervină, nu în ultimul rând pentru că Ucraina și Rusia formează „o singură națiune”. Ucraina aparține pur și simplu „sferei de influență privilegiate” a Rusiei”.
Fals! Acuzațiile potrivit cărora Ucraina își atacă propriul teritoriu și își persecută propriii cetățeni sunt absurde. Pentru a galvaniza sprijinul intern pentru agresiunea militară a Rusiei, mass-media controlată de statul rus a căutat neobosit să denigreze Ucraina, acuzând-o de pretinsul genocid din estul Ucrainei, făcând paralele nefondate cu nazismul și cu Al Doilea Război Mondial și fabricând povești menite să atingă o coardă emoțională negativă în rândul publicului.
Există multe exemple de astfel de povești inventate, cel mai bine ilustrate de renumitul exemplu al unui reportaj al televiziunii ruse care acuză forțele ucrainene că au crucificat un băiat în estul Ucrainei la începutul conflictului. Verificatorii de fapte s-au grăbit să demonstreze că povestea a fost o pură invenție. Continuă să se producă povești similare.
În realitate, nu există nicio dovadă că locuitorii de limbă rusă sau de etnie rusă din estul Ucrainei se confruntă cu persecuții – ca să nu mai vorbim de genocid – din partea autorităților ucrainene. Acest lucru a fost confirmat în rapoartele publicate de Consiliul Europei, de Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului și de OSCE.
Afirmația des folosită că Ucraina și Rusia ar fi „o singură națiune” este unul dintre cele mai vechi și mai adânc înrădăcinate mituri folosite împotriva Ucrainei. Chiar și dintr-o perspectivă istorică pe termen lung, acest argument nu este valabil. Deși au rădăcini comune care datează din Rusia Kieveană, care a existat din secolul al IX-lea până la mijlocul secolului al XIII-lea, nu se justifică să susținem, 800 de ani mai târziu, că ucrainenii și rușii aparțin aceleiași națiuni. În ciuda unor perioade lungi de dominație străină, Ucraina are o cultură și o identitate națională puternică și este o țară suverană.
Noțiunea de „națiune rusească” fără frontiere politice este o construcție ideologică care datează din epoca imperială și a fost folosită ca instrument pentru a submina suveranitatea și identitatea națională ucraineană. Din 2014, guvernul rus cultivă acest mit cu o vigoare reînnoită, în încercarea de a-și raționaliza și justifica agresiunea militară împotriva Ucrainei.
Noțiunile de „sfere de influență” nu își au locul în secolul al XXI-lea. La fel ca toate statele suverane, Ucraina este liberă să își stabilească singură calea, politicile și alianțele sale externe și de securitate, precum și participarea sa la organizațiile internaționale și la alianțele militare.
Pentru a promova ideea că Ucraina aparține „sferei de influență” a Rusiei, autoritățile ruse și mass-media controlate de stat susțin frecvent că Ucraina nu este un stat „adevărat” . Propaganda rusă sponsorizată de stat încearcă să denatureze istoria pentru a legitima ideea că Ucraina aparține sferei naturale de interese a Rusiei.
Mitul 3: „În orice caz, Ucraina ar trebui să se îndrepte spre Rusia, deoarece UE și Occidentul nu sunt interesate de această țară și au abandonat-o”.
Fals! UE are un parteneriat strategic cu Ucraina. De fapt, Ucraina a devenit unul dintre cei mai apropiați parteneri ai UE, un parteneriat consolidat în ultimii ani prin Acordul de asociere UE-Ucraina și prin Zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător. În prezent, UE este cel mai mare partener comercial al Ucrainei, reprezentând peste 40 % din schimburile comerciale ale acesteia. UE susține o gamă largă de programe în Ucraina în cadrul Parteneriatului estic al UE și sprijină Ucraina în punerea în aplicare a agendei sale de reformă. Din 2014, UE a acordat Ucrainei 17 miliarde EUR sub formă de împrumuturi și granturi.
Începând din 2014, UE sprijină ferm suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și a impus măsuri restrictive împotriva Rusiei pentru destabilizarea deliberată a Ucrainei, inclusiv în peninsula Crimeea. De asemenea, UE sprijină Ucraina în consolidarea rezistenței sale la dezinformare și la atacurile cibernetice.
Mitul 4: „Criza actuală este din vina NATO și a Occidentului. Dacă și-ar fi respectat promisiunea de a nu extinde alianța, Rusia nu s-ar fi simțit amenințată.”
Fals! NATO nu a făcut niciodată o astfel de promisiune și nici nu i s-a cerut niciodată să o facă. Presa rusă controlată de stat a afirmat adesea că liderului sovietic Mihail Gorbaciov i s-a promis „verbal” că NATO nu se va extinde dincolo de Germania reunificată. De fapt, Gorbaciov însuși a negat această afirmație într-un interviu din 2014, spunând că „subiectul «expansiunii NATO» nu a fost dezbătut deloc și nu a fost menționat în acei ani. Spun acest lucru cu toată responsabilitatea. Nici măcar o singură țară din Europa de Est nu a ridicat problema, nici măcar după ce Pactul de la Varșovia a încetat să mai existe în 1991.”
Aceste așa-zise acorduri verbale sunt o ficțiune. Membrii NATO nu și-au luat niciodată angajamente politice sau juridice obligatorii de a nu extinde alianța dincolo de granițele Germaniei reunificate.
Afirmația potrivit căreia NATO ar fi promis că nu se va extinde prezintă o imagine fundamental denaturată a alianței. NATO, ca alianță defensivă, nu se „extinde” în sens imperialist. Deciziile referitoare la aderarea la NATO sunt luate de către fiecare candidat în parte și de către cei 30 de aliați actuali din cadrul NATO. Fiecare stat suveran își poate alege calea, iar statele limitrofe – în acest caz, Rusia – nu au dreptul de a interveni.
Mitul 5: „Din cauza expansiunii agresive a NATO, Rusia este acum «încercuită de dușmani» și trebuie să se apere singură.”
Fals! Nicio țară sau alianță nu plănuiește să invadeze Rusia. Nimeni nu amenință Rusia. De fapt, UE și Ucraina sunt susținători fermi ai ordinii de securitate europene stabilite. Amintiți-vă că Rusia este cea mai mare țară din lume din punct de vedere geografic, cu o populație de peste 140 de milioane de locuitori și una dintre cele mai mari forțe armate din lume, cu cel mai mare număr de arme nucleare. Este absurd să prezentăm Rusia ca pe o țară aflată sub o amenințare acută. Din punct de vedere geografic, mai puțin de o șaisprezecime din frontiera terestră a Rusiei se află în vecinătatea membrilor NATO. Dintre cele 14 țări cu care se învecinează Rusia, doar cinci sunt membre ale NATO.
De asemenea, nu există niciun argument care să sugereze că forța militară este singura soluție. Există mai multe organizații internaționale, acorduri bilaterale și formate în care Rusia se poate angaja într-un dialog colaborativ și pașnic – de exemplu, în cadrul OSCE și al regimurilor de control al armelor. UE menține deschise canalele de comunicare cu Rusia ca parte integrantă a politicii UE privind Rusia, care cuprinde cinci principii directoare. Există o multitudine de formate de comunicare stabilite. Cu toate acestea, în calitate de țară suverană, Ucraina are tot dreptul de a-și alege politicile și alianțele. Ideea că Rusia ar trebui să aibă drept de veto asupra deciziilor suverane ale Ucrainei este nefondată. În acest sens, nici UE, nici NATO nu pretind că au drept de veto asupra statelor care pot fi membre ale Organizației Tratatului de securitate colectivă (OTSC), deoarece UE și NATO nu sunt părți la acest tratat.
Mitul 6: „În orice caz, Rusia nu este responsabilă pentru tensiunile actuale din Ucraina. Ucraina a încălcat în mod deliberat acordurile de la Minsk, iar Occidentul continuă să înarmeze Ucraina. Rusia trebuie să reacționeze rapid, apărându-și granițele. Provocarea vine dinspre Occident.”
Fals! De fapt, Rusia este cea care a adunat 140 000 de soldați și echipamente militare la granițele Ucrainei, inclusiv în peninsula Crimeea, anexată ilegal.
Rusia este parte la acordurile de la Minsk, iar acestea sunt cele mai recente documente oficiale în care Rusia a afirmat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Cu toate acestea, Rusia nu și-a respectat partea sa de punere în aplicare a acordurilor de la Minsk. Partea rusă și reprezentanții săi nu au reușit să implementeze o încetare a focului, să retragă toate armele grele, să realizeze integral schimbul de prizonieri politici și să asigure furnizarea de asistență umanitară pe baza unui mecanism internațional. Dimpotrivă, Rusia consolidează formațiunile armate ilegale din estul Ucrainei. De asemenea, Rusia nu permite accesul neîngrădit al monitorilor misiunii speciale de monitorizare a OSCE, inclusiv la frontiera dintre Ucraina și Rusia, unde misiunea de monitorizare (foarte limitată) a fost întreruptă din cauza unui veto rusesc în vara anului 2021.
Fără punerea în aplicare deplină a încetării focului, retragerea armelor grele, și permiterea accesului deplin al misiunii de monitorizare a OSCE pe toate teritoriile, este dificil să discutăm despre punerea în aplicare a părților politice ale acordului Minsk II. Cu toate acestea, Ucraina a pus în aplicare, din acordurile de la Minsk, cât de mult a putut în mod rezonabil fără a deține controlul asupra teritoriului și a abordat fiecare punct. A adoptat – și a prelungit prin reînnoiri – acte legislative privind statutul special și amnistia (2014) și a pregătit proiectul de lege privind alegerile locale (2014). Ucraina a adoptat amendamente constituționale pentru a oferi mai multă autonomie teritoriilor care nu se află în prezent sub controlul său (2015).
Mitul 7: „În orice caz, UE este slabă și irelevantă. De ce să ne mai obosim să vorbim cu UE?”
Fals! Instituția politică rusă a depus eforturi susținute pentru a convinge lumea că UE este slabă și nu are niciun interes în promovarea păcii și a securității internaționale. Oficialii ruși și mass-media de stat prezintă în mod obișnuit UE ca fiind irelevantă și incapabilă să gestioneze crizele, atât în ceea ce privește conflictul dintre Rusia și Ucraina, cât și orice altă problemă internațională. În ianuarie 2022, ministrul de externe Serghei Lavrov a mers atât de departe încât a acuzat UE de „impotență”.
Faptul că Europa s-a bucurat de pace de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial este o dovadă suficientă pentru a respinge această afirmație. UE, în coordonare cu ONU, NATO, OSCE, Consiliul Europei, membrii G7 și alți parteneri internaționali, a adus contribuții tangibile la pace și securitate în regiunea europeană extinsă și în afara acesteia, inclusiv în Ucraina.
UE este, de asemenea, cea mai mare zonă economică integrată din lume și cel mai mare partener comercial al Ucrainei. Ambițiosul acord de asociere dintre UE și Ucraina aduce Ucraina și UE mai aproape una de cealaltă, sprijinind reformele din Ucraina, deschizând piața unică a UE și armonizând legile, standardele și reglementările în diferite sectoare.
Fragment din cartea In mintea tiranilor. Profiluri psihologice, narcisism si dictatura de Dean A. Haycock
Interviurile personale cu 1.600 de ruși, la domiciliu, un an mai târziu, au arătat că 37% dintre respondenți îl respectau sau îl simpatizau pe dictator. 2% îl admirau; 32% erau indiferenți; Doar 17% și-au exprimat disprețul, furia, teama, dez- gustul sau ura față de „omul de oțel” paranoic și criminal.
Preşedintele rus Vladimir Putin, care se străduiește să reafirme dominația țării sale după eșecul și prăbuşirea Uniunii Sovietice, pare să fi devenit, de-a lungul timpului, mai părti- nitor față de Stalin. El i-a spus lui Oliver Stone că „demonizarea excesivă” a lui Stalin echivalează cu un atac la adresa Rusiei și a vechii Uniuni Sovietice. Oliver Stone, un teoretician al conspirației și un regizor de film desăvârşit (al cărui film, JFK, a sugerat că preşedintele Kennedy a fost ucis de o cabală formată din atât de multe grupuri, încât ar fi nevoie de un sat de dimensiuni medii pentru a le găzdui pe toate), a omis să-i adreseze preşedintelui Putin o întrebare suplimentară: „Este posibil să «demonizezi excesiv» un om responsabil de moartea a undeva între 15 și 30 de milioane de oameni?” Unii nu au nicio problemă în a face tocmai acest lucru.
Agenția France-Presse a relatat că, în 2012 și din nou în 2017, ruşii chestionați care a fost cea mai mare personalitate din istorie l-au plasat pe primul loc pe Iosif Vissarionovici Stalin. (Preşedintele Vladimir Putin, fostul agent operativ al KGB-ului, al cărui regim a dus la uciderea a zeci de critici, jurnaliști și opozanți și care a invadat Ucraina vecină în 2014, s-a clasat pe locul al doilea în sondajul din 2017.)
Tratat de dezinformare de Vladimir Volkoff
TOATA ARTA RAZBOIULUI SE BAZEAZĂ PE INSELĂTORIE. ASCULTĂM GLASUL POPORULUI, ATUNCI CÂND SPUNE CE VREM NOI.
Pentru cei care inca ati priceput cum stau lucrurile, va recomand tratatul de dezinformare scris de Vladimir Volkoff. Costa doar 33 lei.
Categoria: Comunicare Jurnalism
Autor: Vladimir Volkoff
Editura: ANTET REVOLUTION
An aparitie: 2009
Editie: Necartonata
Format: 200 x 140 x 10 mm
Numar de pagini: 256
Traducator: Mihnea Columbeanu
ISBN: 978-973-636-362-7
Unul dintre cei mai curajosi si mai talentati analisti ai fenomenului dezinformarii, consilier pe langa serviciile secrete franceze, Volkoff ne ghideaza intr-o lume unde nimic nu este ceea ce pare a fi. Operatiuni de intoxicare, abuz de cuvinte, deturnarea sensului, coruptie si lipsa de scrupule, numeroase exemple din istoria recenta, o carte despre lumea perversa si fascinanta a persuasiunii.
Discreditați tot ceea ce merge bine in ţară! Subminati-le reputatia, supuneti-i disprețului! Implicati conducătorii in actiuni ilegale! Intărâtati-i pe tineri contra bătrânilor! Răspândiți discordia între cetăţeni! Ridiculizati traditiile!
Cuprins carte:
I – Dezinformarea și eul
II – Ce anume nu e dezinformarea
III – De la gură la ureche
IV – E adevărat, fiindcă am citit
V – Zilele Radioului
VI – Dezinformarea se organizează
VII – Perioada clasică
VIII – Tentative occidentale
IX – Cine a câştigat Războiul Rece?
X – Cum se concepe
XI – Cum se practică
XII – Accesorii verbale
XIII – Accesorii senzoriale
XIV – Cutiile de rezonanţă
XV – E adevărat fiindcă am văzut
XVI – Un studiu de caz
XVII – Războiul informațiilor
XVIII – Un mod de a trăi
XIX – Ce e de făcut?
Mulțumiri
Nota autorului
Bibliografie selectivă
Postfată
Cumpara Tratatul de dezinformare
Libris (33 lei) Librarie.net (25 lei) Delfin (31 Lei)
Vladimir Putin
