Am cumparat un stabilizator marca Manfrotto MVG220 (FeiyuTech AK2000S) pentru a avea cadre mai fluide in filmare dar si pentru fotografia de tipul time-lapse in miscare
Un gimbal este un dispozitiv care stabilizează camera de filamre și permite captura unor imagini fluide, stabile și cu aspect profesional. In primul rand, de ce mai ai nevoie de un stabilizator in ziua de azi cand majoritatea aparatelor foto au senzorul stabilizat, obiectivele se afla la a doua/treia generatie de stabilizare optica iar stabilizarea in post se realizeaza cu aproape orice program de editare?
Iata o intrebare destul de lunga dar cu un raspuns destul de scurt: Time-lapse. Pe langa time-lapse in miscare nu doar static, mai puteti adauga si stabilizarea pe trei axe oferita de gimbal, care este mult mai buna decat combinatia stabilizarea optica din obiectiv plus stabilizarea senzorului din aparat, dar si unele functii creative cum ar fi rotirea camerei in stilul Inception sau portret pentru live facut pe unele retele sociale.
In plus, un stabilizator vă poate ajuta să obțineți cadre filmate sau chiar fotografii, care altfel ar fi dificil sau imposibil de obținut cu o cameră portabilă fara senzor stabilizat ori obiectiv cu stabilizare interna. Un gimbal vă poate îmbunătăți, de asemenea, opțiunile creative, permițându-vă să vă mutați camera în diferite moduri, cum ar fi deplasarea, înclinarea, rotirea sau urmărirea unui subiect.
Am facut mai sus o referire la stabilizarea in post si ma refer aici, mai mult la mine, decat la voi. Dar este posibil ca si voi sa aveti nevoie cateodata, de fiecare pixel din cadru si sa nu doriti sa faceti stabilizare in post. In fine, eu nu am calculator performant pentru editarea video inca, laptop-ul asus pe care il am doar mimeaza ca este bun pentru editarea video de lunga durata si cu multe efecte aplicate pe film, iar stabilizarea in post, cel putin cu HitFilm Express, este foarte greoaie si consumatoare de resurse. Daca mai adaugati lipsa stabilizarii senzorului din Fujifilm X-T30 si detinerea doar a unui obiectiv ce are stabilizare optica, o sa ajungeti la concluzia mea ca este mult mai ieftin sa cumperi un stabilizator decat un obiectiv cu stabilizare, un aparat foto cu senzor stabilizat sau un calculator mai puternic.
Deci, pentru urmatorii 3 ani, un stabilizator de 1.550 lei (premiat la TIPA) este varianta cea mai buna pentru mine. Daca imi aduc bine aminte, pretul pentru acest model a fost egal cu cel pentru stabilizatorul pentru telefon DJI Osmo Mobile cumparat in urma cu multi ani, stabilizator pe care l-am folosit si acest an (2021) cu Samsung Galaxy S7, telefonul pe care inca il folosesc zilnic. Practic, acel stabilizator a fost punctul de plecare in analiza fauta inainte de a cumpara stabilizatorul Manfrotto MVG220.
Caracteristici ghimbal Manfrotto MVG220:
- Control moduri prin touch screen
- Greutate maxima suportata: 2,2 kg
- Greutate gimbal: 1,1 kg
- Timp de incarcare: aproximativ 1,5h
- Autonomie: pana la 7 ore (14 ore in standby)
- Dimensiuni: 15,8cm x 20,3cm x 37,2cm (adunat)
Gradele de rotatie:
- Tilt:230°(+175°to -55°)
- Roll:360°(Unlimited)
- Pan:360°(Unlimited)
Motorul stabilizatorului este echipat cu un buton de blocare, care poate fi utilizat pentru fixarea celor trei axe la echilibrare si depozitare, pentru a preveni vibratiile.
Sistemul unic de instalare rapida este proiectat cu o structura secundara, compatibila cu Manfrotto ARCA Swiss standard, care ajuta fotografii si/sau videografii sa schimbe echipamentul rapid. Dupa echilibrarea camerei, aceasta poate fi indepartata si instalata rapid fara a mai efectua echilibrarea, daca ai retinut exact delimitarea de pe gradatie!
Manfrotto foloseste un ecran tactil LCD usor de utilizat fara a necesita aplicatia pentru telefon, preluand controlul asupra oricarei functii. Puteti seta aproape toti parametrii gimbalului si ai camerei direct prin intermediul ecranului tactil LCD. Unele camere foto permit modificarea si controlul diferitelor functii necesare in filmare/fotografie, la Fujifilm X-T20 si X-T30 se poate controla doar functia foto si de pornire/oprire a filmarii prin cablul special ce se introduce in mufa pentru microfon. Deci, va trebui sa alegi ce te intereseaza mai mult, sunetul de calitate captat printr-un microfon sau sa pornesti aparatul foto din maner.
Pentru timelapse va puteti folosi doar de functiile din stabilizator fara a necesita o aplicatie, dar trebuie conectat la apartul foto prin intermediul cablului. Puteti seta punctul de pornire si de oprire al stabilizatorului prin simpa rotire cu mana a corpului in cele doua directii.

In urmatorul film m-am folosit de cateva accesorii originale DJI Osmo Mobile si un surub de la un grip pentru camere video pentru a putea prinde pe lateral microfonul:

Accesoriile de care am discutat in filmul de mai sus se pot vedea mai detailiat in filmele de mai jos:


Un surub 1/4 mama – tata asemanator cu cel folosit de mine in film pentru a prinde accesoriile costa 11 lei.
Alte grip-uri foto de unde puteti imprumuta un surub suficient de lung pentru a trece si prin maner, necesar pentru prinderea accesoriilor pe maner:
- Promotie Flash light holder L-type Patina cu maner pentru 2 blit-uri;
- Bracket-ul pentru camere foto Kaiser 1107 este bun si pentru filmarea cu telefonul mobil;
O alta solutie, este sa prindeti o clema cu priza aderenta de manerul detasabil. De la F64 puteti cumpara cu 79 Lei Kathay Anti-Skid Studio Clamp.
In filmul urmator am testat pe piatra cubica si pe denivelarile din Cetatea Sighisoarei stabilizatorul Manfrotto MVG220 / FeiyuTech AK2000S. Am filmat cu Fujifilm X-T30 si obiectivul de kit de 18-55 mm F2.8-F4 si m-am folosit de monopiedul Manfrotto MVMXPRO500 pentru un plus de stabilizare. Daca nu aveti un monopied eu va recomand sa cumparati unul universal, ori sa cumparati modelul Manfrotto GimBoom, deoarece veti putea sa-l ridicati in aer, sa realizati miscari asemenetoare celor realizate cu o macara si sa-l sprijiniti pe sol.

In filmul urmator am testat prin Sibiu stabilizatorul Manfrotto MVG220 / FeiyuTech AK2000S. Am filmat cu Fujifilm X-T30 si obiectivul Samyang 12mm F2 NCS CS. La time-lapse m-am folosit de minitrepiedul din dotare si de trepiedul Velbon VS-443D.

In urmatorul film vedeti o inregistrare facuta la Biertan in judetul Sibiu. Filmarea este facuta cu Fujifilm X-T30 + Samyang 12mm F2 NCS si Manfrotto MVG220 / FeiyuTech AK2000S. Sunt doua cadre filmate cu camera de actiune Insta360 ONE R 4K Edition.

Alta filmare in care am folosit acest stabilizator, facuta la mare:

Indiferent dacă filmați pentru un hobby sau o afacere, un gimbal poate îmbunătăți calitatea și varietatea videoclipurilor dvs. si merita achizitionat.
Cumpara Manfrotto MVG220 de la Photosetup
sau FeiyuTech AK2000S de la F64
Confesiune: am vrut prima data sa cumpar varianta Feiyu Tech AK2000S dar pentru ca durata de livrare era de peste 9 zile, am preferat modelul MVG220 de la Manfrotto care se gasesea pe stoc in luna august. Singura diferenta intre cele doua stabilizatoare este lemnul de pe manerul de la Feiyu Tech AK2000S si inelul de culoare rosie de la Manfrotto MVG220.
Cateva sfaturi utile:
Nu uitati sa-l reechilibrati ori de cate ori schimbati obiectivul!
Incercati sa pastrati sarcina cat mai usoara, daca aveti cutii sau gripuri pentru aparatul foto demontati-le. De exemplu, eu am demontat partea din fata a gripului pe care il foloseam la X-T30
Nu va recomand achizitia pachetului cu follow focus decat daca doriti sa folositi obiective manuale si tranzitii de focus fata/spate. Eu ma gandeam sa-l cumpar pentru a-l folosi cu filtrul ND Cokin dar nu se poate deoarece filtrul este foarte subtire.
Am incercat montarea unui microfon Rode VideoMicro pe patina aparatului foto dar nu se poate echilibra bine si vibreaza motorasele, atat la pan cat si la tilt. Deci, nu va recomand utilizarea unui microfon pe patina aparatului foto.
Cateva lucruri care ma dezamagesc sau chiar enerveaza la Manfrotto MVG220:
1) Aplicatia iti cere o adresa de e-mail si daca nu o introduci nu poti continua, deci nu o poti utiliza fara cont creat. Din fericire, toate setarile se pot face si de pe stabilizator.
2) Cutia nu are pereti modulari si nu poti transporta stabilizatorul decat adunat, ceea ce inseamna ca trebuie echilibrat de fiecare data cand este scos. In plus, este foarte fragila.
3) Butoanele de blocare sunt putin cam slabe si m-am trezit cu anumite sectiuni deblocate in mers cand era inchis, in plus chiar blocate tot au putin joc. Si ca sa te incurce putin, doua se blocheaza intr-o directie si unul in cealalta.
4) Nu are indicator pentru nivelul de incarcare al bateriei, altul decat cel de pe ecran, care se stinge dupa cateva secunde. Pentru a afla cat mai ai de asteptat pana este incarcata bateria trebuie sa apesi scurt pe butonul de pornire pentru a se deschide ecranul pe care este afisat nivelul de incarcare. Nivelul este doar grafic, sub forma de dreptunghiuri, fara a afisa procentual.
5) Desi, are un nume de marca renumit, calitatea materialelor nu este cea mai buna. Dupa a doua montare a manerului, vopseaua de pe corpul principal din partea dreapta de langa surubul de prindere este stearsa…
6) Cu toate ca are un filet pe motorasul de pe bratul de sus, nu se poate folosi fara un adaptor intre el si accesoriu (microfon sau lampa LED). Poate era mai versatil daca avea o patina rece cu un filet in mijloc…
7) Surubul de la placuta rapida de prindere a aparatului foto trebuie strans cu o cheie imbus, in loc sa aiba un surub cu veriga si piedica, asa cum au majoritatea placutelor de la trepiede/monopiede. (vezi mai jos referirea la marimea cheii!)
8) Manerul de prindere are suruburi de doua marimi si necesita o cheie imbus, cheie care nu este standard ca la alte suruburi, este mai subtire si daca ai alte accesorii ce necesita o cheie imbus, esti obligat sa duci cu tine o intreaga „trusa de scule”. Era mai bine daca erau suruburi de o singura dimensiune si daca erau prinse de maner cu o piedica, asa cum exista la majoritatea suruburilor de la placutele rapide de pe capetele de trepied.
9) Daca montezi manerul nu mai poti atasa pe lateral, in special pe partea dreapta, un accesoriu deoarece filetul este ocupat cu surubul de prindere al manerului. Era bine daca cele doua suruburi mari de prindere ale manerului aveau si filet in ele pentru a putea atasa un accesoriu, ca de exemplu, un monitor. Exista in capatul manerului un filet dar nu se poate atasa un monitor deoarece va trebui sa departezi stabilizatorul prea departe de corp si in felul acesta este mai greu de tinut in mana. Eu am vrut sa pun un microfon dar nu am adaptorul necesar pentru a face legatura intre cele doua si oricum, microfonul era prea in spatele aparatului foto si nu capta sunetul din fata prea mult, se captau destul de tare zgomotele facute de mana.
10) Cheia imbus poate fi pastrata pe manerul atasabil pentru ca are un canal cu magnet, dar o veriga la un capat era mai utila deoarece se putea prinde la un alt set de chei necesare in filmare.
11) Pe manerul atasabil in partea stanga era suficient loc pentru un filet care sa permita prinderea unui accesoriu (microfon, monitor sau chiar o lampa LED).
Cutia inlcude:
- Gimbal
- Brat + suruburi 1 set
- Minitrepied din alumniu
- Maner de prindere atasabil
- Cablu de incarcare USB
- Cabluri USB de control pentru camerele Canon, Fujifilm, Sony, Panasonic si Nikon
- Placuta rapida de prindere ARCA si placuta mare de prindere
- Surub si suport de fixare a obiectivelor lungi
Garantie:
- Stabilizator: 2 ani
- Acumulator: 1 an
La ce sa va uitati daca cumparati un stabilizator:
- Cat de fiabil este. Cautati filme despre el facute dupa cateva luni de la achizitie. Daca dupa cateva luni nu mai functioneaza degeaba are tot felul de functii interesante daca ele nu mai pot fi utilizate.
- Ce greutate maxima suporta si ce greutate aveti de gand sa puneti pe el. Eu va recomand sa nu depasiti 50%-55% din greutatea specificata, pentru a nu forta si obosi motoarele.
- Nu achizitionati un model doar pentru o anumita functie. Eu am cheltuit in plus 500 lei doar pentru ca acest model se poate roti in Roll 360° fata de modelul FeiyuTech AK2000C care suporta aceeasi greutate doar ca se roteste in Roll numai 306°. Cu FeiyuTech AK2000C nu ai efectul „Inception” iar acel efect pe care nu-l folosesc mai deloc, m-a costat in plus 500 lei.
- Control din stabilizator nu din aplicatia de telefon. De ce trebuie sa pornesti prima data un stabilizator prin intermediul unei aplicatii de telefon si de ce trebuie sa pierzi vremea in timp ce filmezi cu o aplicatie, cand poti avea toate functiile direct in stabilizator la degetul mare?
- Cu cate accesorii optionale vine si de cate mai ai nevoie pentru a-l utiliza cu aparatul tau? Daca esti nevoit sa cumperi cabluri pentru operarea aparatului foto sau chiar si un maner ori mini trepied, s-ar putea sa ai o surpriza cand faci socotelile, ca sa nu mai spun de situatia in care nu se gaseste pe stoc cablul pentru modelul tau de camera foto/video…
Alternativ la GimBoom sau monopied, se poate folosi un brat telescopic tip boom Elinchrom #31049 EL Brat Boom, 63-156cm (via F64 cu 149 lei)

















